Șeicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan (73 de ani) a încetat din viață astăzi, 13 mai. Emiratele Arabe Unite vor ține o perioadă de doliu de 40 de zile, iar toate instituțiile statului nu vor funcționa pentru o perioadă de trei zile.
Ministerul Afacerilor Prezidențiale din Emiratele Arabe Unite a anunțat vineri decesul președintelui Emiratelor Arabe Unite, Alteța Sa Șeicul Khalifa Bin Zayed Al Nahyan. Nu a fost precizată cauza morții, dar starea de sănătate a liderului se înrăutățise, după ce a suferit un atac vascular cerebral în anul 2014.
Șeicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan a fost fiul cel mare al regelui și fondatorului Emiratelor Arabe Unite, Zayed bin Sultan Al Nahyan. Tatăl său i-a înmânat funcția în anul 2004, când a decedat. Astfel, regretatul șeic a devenit cel de-al doilea președinte. (CITEȘTE ȘI: Cum a reușit Dumitru Prunariu să ducă obiecte interzise în spațiu: „Am desfăcut, cu greu, acel nod făcut de Glushko și…”)
august 1966: a devenit reprezentantul conducătorului Abu Dhabi din provincia de Est și președintele sistemului juridic
1 februarie 1969: a devenit prinț moștenitor al Abu Dhabi
1 iulie 1971: a devenit prim-ministru al Abu Dhabi și ministru al apărării și finanțelor
20 ianuarie 1974: a devenit viceprim-ministru în cel de-al doilea cabinet federal al Emiratelor Arabe Unite
1976: a devenit comandant suprem adjunct al forțelor armate din Emiratele Arabe Unite
3 noiembrie 2004: a devenit președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducător al Abu Dhabi
Ministerul Afacerilor Prezidențiale din Emiratele Arabe Unite a anunțat un doliu de 40 de zile care va începe de astăzi. De asemenea, toate ministerele și întreg sectorul privat vor fi oprite timp de trei zile. Până și steagurile vor fi arborate la jumătate de baston.
La momentul actual, nu a fost făcut un anunț cu privire la succesorul la tron al Emiratelor Arabe Unite. (CITEȘTE ȘI: Ce făcea Dani Mocanu, în timp ce autoritățile căutau leul liber de pe străzile din Târgoviște. Manelistul a atras din nou atenția autorităților)